← Blog

Yin, Yin Yang, Vinyasa sau Power? Ghidul onest pentru a alege clasa care ți se potrivește

Nu e vorba de ușor și greu. E vorba de ce fel de greu îți priește ție. Îți spun diferența dintre stiluri așa cum arată din sală, nu cum sună în manual.

Iulia Frent într-o postură de yoga pe saltea, în lumina ferestrelor sălii din Timișoara.

Pe vremea când predam doar într-un studio de yoga, s-a schimbat ceva în orar. Sesiunea mea de Zen Gentlemen, adică power yoga pentru bărbați, s-a mutat pe altă zi. Un domn nu a văzut modificarea și a ajuns, foarte hotărât, la Yin Yoga.

Omul acesta stătea în mâini fără să clipească. Făcea cinci chaturanga una după alta ca și cum nimic. Dar să stea nemișcat într-o postură de Yin, aia a fost partea grea.

Îmi place povestea asta pentru că spune totul despre diferența dintre stiluri. Nu e vorba de ușor și greu. E vorba de ce fel de greu îți priește ție.

Am predat peste 400 de sesiuni într-un an și încă se întâmplă des ca cineva să vină la Yin cu așteptări de Vinyasa, sau invers. Vestea bună: de cele mai multe ori, își dau seama că e exact ce aveau nevoie. Vestea și mai bună: după ce citești asta, o să știi de la început unde să te duci.


Yin Yoga

Yin înseamnă posturi ținute mai mult timp, aproape de sol, fără efort muscular. În teorie, se stă trei până la cinci minute într-o singură poziție.

În practică, la mine nu se întâmplă asta. Îmi amintesc perfect cât de greu mi-a fost la începutul practicii mele să stau cinci minute nemișcată, așa că sesiunile mele de Yin sunt adaptate pentru începători.

Cum arată concret:

  • începem cu o încălzire ușoară
  • la început nu menținem posturile deloc, doar ne mișcăm ușor prin ele
  • pe măsură ce înaintăm în oră, corpul se deschide și posturile devin comode
  • maximum două minute într-o postură, nu cinci

Ce nu îți spune nimeni despre Yin: nu e ușor. E liniștit, dar nu e ușor. Diferența e că efortul nu e în mușchi, e în a rămâne.

Vine la Yin

Oricine, indiferent de experiență. Dacă gândul că vei transpira 50 de minute te face să vrei să te așezi jos, aici e locul tău.


Yin Yang

Combinația. Prima parte dinamică, a doua parte liniștită. Ai și mișcarea, și partea în care corpul se descarcă.

E clasa pe care o recomand când cineva nu se poate hotărî, și e și clasa la care mă întorc eu duminica, mai ales dacă știu că mă așteaptă o săptămână grea.

Vine la Yin Yang

Cine vrea și una, și alta. Sau cine nu știe încă ce vrea.


Vinyasa

Aici nu prea stăm. Ținem posturile puțin și trecem dintr-una în alta. E mai degrabă un dans decât o serie de poziții. E flowy.

Muzica e bună. De fiecare dată. Și ocazional țin o postură grea până când îmi spune cineva cine cântă melodia din boxe. Am întrebat asta o dată în timp ce toată lumea tremura într-un warrior și s-a auzit imediat o voce: „Madonna!". Postura s-a terminat mai repede decât credeau.

Transpirăm. Da. Dar dacă ești pentru prima dată, poți lua oricând o pauză. Nimeni nu se uită la tine.

Un lucru pe care îl fac des: dacă în orar scrie Vinyasa, dar oamenii nu au venit echipați cu advanced asana energy, facem gentle vinyasa. Predau după vibe-ul camerei, nu după ce am scris eu în orar cu o săptămână înainte.

Vine la Vinyasa

Cine vrea să se miște, dar fără intensitatea unei clase de power.


Power Yoga

Același principiu ca la Vinyasa, cu volumul dat mai tare. Ritm, forță, transpirație. O predau la Gym One, locațiile 2 și 5.

Ce simți a doua zi: uneori febră musculară, alteori doar senzația că ai dormit foarte bine. Ambele sunt răspunsuri normale.

Vine la Power

Cine simte că gândul de a sta liniștit 50 de minute e o tortură.


Aerial Yoga

O predau la sală și e categoria ei separată. Hamacul îți susține greutatea, deci ajungi în poziții în care nu ai fi ajuns singur, și lucrezi altfel cu spatele și cu umerii. E și partea din săptămână care seamănă cel mai mult cu joaca.


Un secret pe care l-am observat

Din experiența mea, pentru femei e mai ușor Yin decât Vinyasa. Pentru bărbați, invers. Coincidență? Haha.

Nu e o regulă și nu o folosi ca să alegi în locul tău. Dar dacă ești bărbat și te gândești că Yin e prea puțin pentru tine, s-ar putea să fie exact clasa care îți lipsește.


Mini ghid: cum alegi în 10 secunde

Gândul care îți vineClasa ta
„Să transpir 50 de minute? Mai bine mă așez."Yin
„Să stau liniștit 50 de minute? E tortură."Power sau Vinyasa
„Le vreau pe amândouă."Yin Yang
„Vreau ceva complet diferit."Aerial

Partea practică

La studio, Piața Plevnei 4: sâmbătă 11:00 - 12:00 Yin, în română. Duminică 11:00 - 12:00 Yin Yang, în engleză. Sesiuni de 60 de minute. Avem cărămizi, curele și păturici. Le folosim dacă cere flow-ul, dar uneori un singur block e suficient.

La Gym One: Power Yoga în timpul săptămânii la locațiile 2 și 5, plus Aerial Yoga la Gym One 4 SPA. Sesiuni de 50 de minute. Aici nu avem props, așa că adaptăm. Orarul se mai schimbă, așa că verifică-l pe gymone.ro.

Ocazional: sesiuni tematice și workshopuri. Am făcut Queen Yoga, 80s Yoga, iar ultima a fost Fall Yoga Vibes. You get the picture. Le găsești pe toate în calendarul de evenimente.

Dacă ai o accidentare sau o problemă medicală

Spune-mi înainte de oră, nu în timpul ei. Vino cu 10 minute mai devreme și ai timp să îmi zici ce te doare, ce ai operat, ce eviți. Adaptez posturile și mergem mai departe. Nu e nimic de explicat în fața clasei și nu e niciun motiv să nu vii.

La final vă întreb mereu cum sunteți. Toată lumea e bine.


Cum ar arăta săptămâna mea

Predau cam șapte sesiuni pe săptămână, deci dacă îți place de mine ca instructor, ai de unde alege.

Aș începe săptămâna cu Aerial la Gym One 4. Joi, Power Yoga la Gym One 2. Iar în weekend, în funcție de cum mă simt, sâmbătă Yin sau duminică Yin Yang. Dacă știu că urmează o săptămână grea, le fac pe amândouă.


Și acum, provocarea

Nu îți cer să vii la clasa care ți se potrivește cel mai bine. Aia o găsești oricum.

Îți cer altceva: uită-te încă o dată peste listă și alege sesiunea la care ai zis în gând „nu, asta sigur nu e pentru mine". Aia. Vino la aia.

„Domnul cu cele cinci chaturanga a ajuns la Yin din greșeală. A fost cea mai grea oră a lui și cea mai bună."

Scrie-mi și îți spun eu când e următoarea.

Nu știi cu care să începi?

Scrie-mi ce te sperie cel mai mult din listă și îți spun eu la ce clasă să vii.

Scrie-mi